Proză...

Ai stat vreodata sa te uiti la cer noaptea?

Daca n-ai stat tu...am stat eu si pentru tine si vreau sa stii ca pierzi multe ca nu o faci.
Stelele care stralucesc mai tare sunt pline de adevar, de puritate, de povesti sfinte, adevarate, traite intens pana la ultima lacrima (de fericire sau tristete). Ele sunt cele care ar trebui sa graiasca lumii si ziua si noaptea, sa sarute roua de "Buna dimineata" si de "Noapte buna" florile inchise, sa incante viata cantandu-si viata.
Celelalte pe care le vezi mai greu nu se vor a fi gasite. Vor sa stea in ascuns si sa-si mascheze stralucirea interioara cu intunericul care place tuturor.
Ai vazut cat de multe povesti iti pot sopti o luminita produsa de o stea...?
Steaua aia... uite-o cum imi zambeste. E atat de aproape de mine si sunt sigura ca va fi intotdeauna aici. Mi-a sarutat obrazul de "Noapte buna", ea, cea pe care o vad atat de bine noaptea, ea, cea care nu se ascunde sub niciun voal, nu are nicio manta care sa-i ascunda fata. E pur si simplu ea, lumina din noapte.
Oare o voi putea vedea vreodata dimineata si sa-mi sarute buzele, lasand roua diminetii sa mi le purifice, sa le dea inocenta aceea de cand am fost scoasa din pantec?
Sunt doar visele mele, sau visele stelelor? Oare vor deveni vreodata realitate scursa dintr-o picatura de roua?
Acea stea a stralucit atat de tare in seara asta incat mai aveam putin si imi dadeau lacrimile de fericire observand iubirea care ma inconjoara, nemaivazuta atat de profund pana acum, nemaiauzita atat de suav ca acum, nemaicioplita in stele ca pana acum... Asta, e una din serile alea in care ma voi aseza in pat strangandu-mi lacrimile, gata sa-mi sarute obrazul bucuroase, pentru a le pune deoparte pentru momente triste... Atunci ele ma vor plesni peste fata ca o vijelie, facand ravagii in durerile mele si curatandu-le ca pe niste microbi ce nu sunt bineveniti.
Sarut mana, fruntea, buzele si urechea dreapta ascultatoarea, povestitoarea si sfatuitoarea mea raza din noapte.
Te iubesc!
Noapte buna si tie!
...